Alţi șase pacienţi infectați cu COVID-19, transferați în Germania

Alţi șase pacienţi infectați cu COVID-19, transferați în Germania
Publicat: 02/11/2021, 08:37

Alți șase pacienți infectați cu COVID-19 sunt transferați în Germania. Aceștia sunt în stare gravă și vor fi transferați cu o aeronavă a Forţelor Aeriene Române, anunţă Ministerul Apărării.

O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, va efectua marţi o misiune de transport umanitar, pe ruta Bucureşti–Hamburg (Germania), a şase pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă.

Pacienții vor fi monitorizați de specialişti din cadrul SMURD Bucureşti, iar transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport va fi realizat cu ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

Luni, 6 pacienţi infectaţi cu SARS-Cov-2 au fost transferaţi în 4 spitale din oraşele Koblenz, Bochum, Bergisch – Gladbach şi Krefeld din Germania. Este vorba despre 6 pacienţi în stare critică, intubaţi, stabili, aflaţi anterior în spitale din Bucureşti care necesită tratament de specialitate în secţii de anestezie şi terapie intensivă.

Selecţia pacienţilor a fost realizată de către o echipă formată din medici germani care de vineri se află în România şi care a analizat situaţia medicală a pacienţilor.

Transferul de luni s-a făcut cu o6 aeronavă a Forţelor Aeriene germane.

În total, 18 pacienți infectați cu virusul SARS CoV-2 vor fi transferați la spitale din Germania.

„Până miercuri vom transfera un număr de 18 pacienţi critici în spitale din Germania, în urma unui acord pe care îl avem. Apreciez acest nou gest de colaborare şi sprijin european şi vreau să le mulţumesc colegilor din Germania pentru promptitudine şi implicare”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătăţii

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
×